Autor: Ortodox Român Ștefan Georgescu

Maimuţele şi logica

Publicat pe

12226917_184760545199245_209337508106732607_nDe ce urlă primatele că „vrem spitale nu catedrale”?…… Degeaba.

„Voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa” (Matei 16,18)

 

 

 

Ce logică poate avea cineva care strigă: „Noi vrem spitale, nu catedrale”?

  1. Să fie mai plăcut pentru ei să stea 2 ore într-un spital, decât să stea măcar 2 ore pe săptămână, duminica la biserică? Îi invit într-o vizită de 2 ore la Spitalul de Oncologie să vadă suferinţa de acolo şi poate se vor simţi împliniţi.
  2. Să nu ştie matematică? Banii alocaţi „bisericii” cum spun ei sunt alocaţi TUTUROR CULTELOR RECUNOSCUTE LEGAL. Procentul e absolut infim, 0, 0 …. din P.I.B. Citeşte aici: http://www.9am.ro/stiri/Social/239826/cati-bani-primesc-cultele-religioase-de-la-stat-in-2013.html Dacă se împarte această sumă la TOATE CULTELE, cât rămâne B.O.R? Câte spitale s-ar construi? Plus că pe cap de plătitor de taxe (care oricum nu sunt facultative, deci oricum plăteşti indiferent de ce fac cu ele hoţii care le colectează), suma e absolut hilară de câţiva bani pe lună. Citeşte aici: http://www.activenews.ro/stiri-social/O-tanara-foarte-cunoscuta-a-CALCULAT-cu-cati-bani-contribuie-la-buget-un-roman-pentru-Biserica-0-5-lei-pe-luna-Draga-Gigi-care-te-plangi-ma-deprima-infatuarea-de-a-crede-ca-din-banii-tai-se-fac-Catedrale-126422.
  3. Lipsă totală de logică (care e asimilată raţiunii)? Spui tu, „telectualule”, că dacă nu s-ar mai da bani de buget bisericii, din diferenţa de bani, hoţii care ne conduc ar face spitale. Ce te face să crezi asta? Şoferii plătesc cârca de taxe statului român, accize carburant, taxe poluare etc. După logica voastră ar trebui să fie ţara plină de autostrăzi, că doar plătiţi taxe, nu?  Face statul român acestea? NU. Mai bagă „băieţii deştepţi” nişte bănuţi la ciorap. Aşa că argumentul tău pică. Nu avem sănătate, educaţie, şcoli, spitale pentru că SE FURA, nu pentru că se fac biserici.
  4. Necunoaştere a mecanismelor de construcţie a unei biserici? DA. Pentru cultura voastră generală, orice biserică se construieşte cu mai mult de 90% din donaţii şi fonduri private, nicidecum din „banii tăi”. ORICE BISERICĂ, plăteşte taxe pe teren, construcţie etc. ORICE preot care beneficiază de indemnizaţia de la stat, din acei bani plăteşte ca şi tine CAS, şomaj, pensie etc. Statul îşi recuperează banii, stai liniştit.

Aş mai avea multe de spus, dar mai trebuie să fac şi treabă. Nu de alta, dar vreau să DAU NIŞTE BANI PENTRU CONSTRUCŢIA DE BISERICI. Asta aşa, ca să aveţi voi ce comenta. Sâc.

 

Anunțuri

Semenii noştri

Publicat pe Actualizat pe

Luni, 27 Octombrie 2014

Semenii noștri – învățătorii noștri

Cu siguranță, nu putem fi toți vedete și sportivi – nu am mai încăpea pe podium, pe scenă, în ecranul televizorului sau în tabloide. De multe ori, însă, căutăm prea departe, ignorând ceea ce avem lângă noi. Pe lângă adevăratele noastre modele trecem zilnic. Sunt semenii noștri, oameni ca și noi, dar care au găsit esențialul – liniștea și pacea în Dumnezeu.

Căutăm exemple. Pe internet, la televizor, în cercurile sociale în care ne mișcăm, zilnic suntem în căutarea unui model după care să ne coordonăm viața. Zeci și sute de publicații au ca obiect de activitate tocmai prezentarea și chiar impunerea unor modele. Vedete, sportivi, oameni de televiziune și radio, oameni de afaceri, mai rar scriitori, profesori, medici, preoți țin prima pagină a unor asemenea publicații de specialitate.

Ce zice psihologia? Fiecare dintre noi avem nevoie de un „prototip”. E o nevoie interioară pe care nu o putem reproba, ceva care iese la suprafață chiar dacă, aparent, nu ne dorim asta. Este zidit în ființa noastră să ne căutăm unul sau mai multe modele! Problema care apare e legată tocmai de alegerea modelelor. Cu siguranță, nu putem fi toți vedete și sportivi – nu am mai încăpea pe podium, pe scenă, în ecranul televizorului sau în tabloide. De multe ori, însă, căutăm prea departe, ignorând ceea ce avem lângă noi. Pe lângă adevăratele noastre modele trecem zilnic. Sunt semenii noștri, oameni ca și noi, dar care au găsit esențialul – liniștea și pacea în Dumnezeu.

„Nu cerșesc, nu vreau bani, vreau doar să-i mulțumesc Cuvioasei!”

Pe domnul Ioan D. l-am cunoscut la privegherea de toată noaptea săvârșită în cinstea Cuvioasei Parascheva. În îmbulzeala cosmopolită, încerca să își facă loc un om… o jumătate de om, mai exact – pentru că de la brâu în jos, domnul Ioan se termina. Nu avea picioare și se târa cu ajutorul brațelor puternice. Oferea o imagine care cutremură pe oricine. În drumul său spre „mai în față”, cineva i-a întins niște bănuți. I-a refuzat politicos. „Nu cerșesc”, a încercat să răspundă, dar era slujba deja începută și nu voia să deranjeze prea mult. Așezat după icoana Maicii Domnului, lacrimile îi curgeau șiroaie. Stai și te întrebi: de ce plânge? Este un om nenorocit pe viață, lipsit de toate bucuriile pe care le are un om normal… Plânge când își dă seama că ar fi avut o altă viață, dacă tractoristul de la Canal nu ar fi scăpat lama excavatorului peste picioarele lui! Era soldat în termen, proaspăt căsătorit… avea toată viața înainte! Un eveniment absurd a schimbat totul. Ar fi putut să fie altundeva în noaptea aceea sfântă! Dar, el era pelerin la binefăcătoarea sa, Cuvioasa, cea mult folositoare! „Am venit să-i mulțumesc, mă ajută foarte mult. Așa cum sunt eu, fără picioare, mă gândesc că și ea a suferit. Poate, dacă nu eram așa, nu eram credincios. De multe ori plâng de bucurie la Sfânta Liturghie, am așa o bucurie, care mă cuprinde din interior! Merg des pe la mănăstiri și hramuri, ca să mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit viață. Iar lumea crede că am venit să cerșesc… și de multe ori mă alungă. Atunci sunt cel mai amărât, când nu pot participa la Liturghie. Îmi caut un colț ferit și stau acolo, până la binecuvântare. Am mai procedat și altfel. Mi-am legat de gât un carton mare, pe care scriam: Nu cerșesc, nu vreau bani, vreau doar să mă rog! Acum au început să mă cunoască toate maicile și părinții și mă lasă să îmi găsesc locul. Mă bucur mult la Liturghie”.

„La rândul Cuvioasei mi-am găsit credința, familia și liniștea”

Sheng Li Shong. Da, e un nume care sună exotic și nu are ce căuta în rândurile unui text cu valențe teologice.

Ba, are! Este numele unui chinez, un chinez ortodox! L-am cunoscut în clipele petrecute la biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Iași, biserică resfințită de sărbătorile Cuvioasei Parascheva. Voia să se închine și el în Sfântul Altar, așa cum este practica încetățenită după târnosirea unei noi biserici. Era foarte emoționat, nu mai făcuse asta niciodată… normal, era chinez.

Și trăiește o poveste care te pune pe gânduri! La început, nu prea voia să vorbească, dar până la urmă a împărtășit aventura credinței. Venise în România în urmă cu zece ani, dezvoltând o afacere în București. Totul a fost bine până când, asociindu-se la o nouă investiție cu un român, a rămas fără foarte mulți bani. Și-a căutat dreptatea pe toate căile, fără sorți de izbândă: „Am zis că doar divinitatea îmi poate face dreptate. Eram budist din familie. Pai, cum Buda să pedepsească un creștin? Mă voi ruga zeului creștin… Nu știam nimic de Sfânta Treime, de Maica Domnului, de sfinți și de sfinte moaște. Acum doi ani am plecat spre Iași, cu o altă afacere. Orașul mustea. Îmi explică un prieten român că oamenii au venit să se roage lui Dumnezeu. Atunci, am zis în mintea mea: Ce noroc pe mine! Zeul creștinilor este în acest oraș, voi merge să îl rog să mă răzbune! M-am așezat la rând la zeu cu gând de răzbunare și ură, dar am găsit acolo trei lucruri: credința, familia și liniștea!”. Mai mult nu a vrut să povestească, dar avea o liniște pe chip… de icoană!

Teologia exemplului în creștinism are la bază tocmai persoana celuilalt. Omul de lângă noi –  care își trăiește și necazurile, dar și bucuriile în liniște, fără mult zgomot. Sfinții, oameni asemenea nouă, Sfinții Îngeri și Maica Domnului sunt modele autentice ale creștinilor. Iar modelul suprem este Mântuitorului Iisus Hristos. Dar nu e numai model, ci și împreună călător pe calea de asemănare cu Modelul. Spune Sfântul Apostol Pavel, creștinilor din Filipi: „gândul care a fost în Hristos, să fie și în voi”. Deci, creștinii toate trebuie să le facă, să le gândească precum modelul Hristos. „Oare Hristos cum ar fi făcut acum? Oare ce ar fi zis? Oare ce ar alege? Oare cum s-ar fi comportat?” – acestea sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem mai des noi, cei care ne numim creștini!

Preluat de pe: http://www.doxologia.ro

Tinereţe versus experienţă

Publicat pe Actualizat pe

IPS Teofan binecuvântând_Măn.Ceahlău

Tradiţia creştină ne-a păstrat din cele mai vechi timpuri o vorbă a Parinţilor îmbunătăţiţi în viaţa duhovnicească, a acelor Părinţi retraşi prin mănăstiri, sau în pustie: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”. Să nu călătorească adică, la întâmplare. Ştiind unde merge, să se informeze despre drumul cel mai bun, cel mai drept. Mântuirea nu e o ţintă despre care se ştiu toate şi de către oricine. Drumul spre ea e anevoios, pentru că nu e acelaşi pentru toţi. Este şi un drum mare, al tuturor, dar fiecare trebuie să-şi caute şi să-şi găsească poteca lui, aceea care e numai a lui, şi să-i găsească pe cei care, ca şi dânsul, au încercat-o şi-i pot fi călăuze. (IPS Antonie Plamadeala – Predica la Duminica a XII-a dupa Rusalii – EVANGHELIA INTREBARII ESENTIALE).

Popas pe Vf. ToacaAcest fragment de predică, mi-a amintit de recentul pelerinaj la Mănăstirea Ceahlău, pe care l-am făcut între 5 şi 7 august, împreună cu un grup de prieteni mai tineri. Aici s-a ivit ocazia dezbaterilor asupra traseelor, orelor de plecare etc. Bine înţeles s-au ivit inevitabilele discuţii şi neânţelegeri, mai ales pe fondul oboselii. Pe scurt, s-a plecat noaptea la ora 2:00 din Durău, pe traseul Fântânele, după o odihnă de 2-3 ore la Mănăstirea Durău. La aprox. ora 6:00 eram pe vârful Toaca, de unde am admirat răsăritul. Vestitul efect de piramidă de aici nu şi-a făcut apariţia, cerul fiind parţial înnorat. De aici am mers direct la Sf. Liturghie de la mănăstire (Hramul „Schimbarea la faţă”), unde a slujit IPS Teofan. După slujbă, am coborât spre Durău de data aceasta pe traseul Duruitoarea, un traseu destul de dificil dar deosebit de frumos. Seara la 18:45, am luat autobuzul spre Gura Secului (sat Leghin). Acolo, ne-a ajutat Dumnezeu şi am găsit o ocazie, care ne-a dus până la Sihla. Urmează procesiunea la peştera Sf. Teodora, unde cu greu am rezistat, fiind extrem de obosit, mai ales că nu am apucat să mă odihnesc, fiind şi după 3 zile de „servici” la Biserică. După o odihnă de 3-4 ore la Sihla, am coborât la Sihăstria, unde am participat cu toţii la Sf. Liturghie de acolo, fiind a-II-a întâlnire cu IPS Teofan. Am făcut acest brief, pentru a plasa în context ceea ce vreau să spun.

IMG093

Cu această ocazie, a pelerinajului, s-au unit trei generaţii: cea până-n 30 de ani, cea până în 40 de ani şi cea peste 45 (de unde fac parte şi eu). A fost ocazia perfectă de confruntare a avântului şi entuziasmului tinereţii, versus chibzuinţa şi responsabilitatea experienţei. Nu a fost o confruntare, ci a fost un echilibru de forţe, care a dus la un final fericit, umplându-ne de oboseală, fericire şi folos duhovnicesc. Cred că mersul pe munte seamănă în mare parte şi cu drumul spre mântuire. Oricând se poate întâmpla să cazi, încrederea în sine putând duce la cădere. De aceea vorba aceasta: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” este valabilă şi pentru mersul pe munte.

Cu drag,

Ştefan

IMG106

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, DESHUMAT

Publicat pe Actualizat pe

constantin_brancoveanu_70608500„În sicriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au găsit un craniu și oseminte depuse în formă de cruce. Craniul aparține unei persoane de sex masculin, cu vârsta de cca 60 de ani, care prezintă urmele unei perforații de formă circulară pe osul parietal stâng, produsă de un obiect ascuțit. De asemenea, am putut observa pe partea posterioară a ramilor mandibulari urme ale unor leziuni produse de obiecte tăioase”, a spus Adameșteanu.

El a subliniat că „aceste observații sunt în concordanță cu datele istorice cunoscute despre uciderea domnitorului Constantin Brâncoveanu și cu observațiile realizate cu ocazia analizei antropologice efectuate în anul 1932”.

Afirmația dr. Mănucu-Adameșteanu a fost confirmată și de antropologul Mihai Constantinescu, de la Institutul de Antropologie ‘Francisc I. Rainer’ al Academiei Române.

Potrivit dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, au fost descoperite trei sicrie, depuse în cripte amenajate pe latura de sud a naosului lăcașului de cult.

Într-unul dintre aceste sicrie au fost identificate osemintele domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714), depuse în cripta de nord a mormântului, încă din anul 1720, de Marica Brâncoveanu.

În cripta alăturată au fost descoperite osemintele domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat (1714-1719), care au fost identificate pe baza unor inițiale metalice (I.M.), însoțite de o coroană, montate în sicriu.

La deschiderea sicriului domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat, printre oseminte se afla depus un recipient din sticlă sigilat care conținea un document olograf, semnat de principele Constantin Vodă Mavrocordat, în data de 22 mai 1934, prin care declara că în acel sicriu se află osemintele strămoșului său Ioan Mavrocordat.

Alături de aceste sicrie, în cripte se aflau oseminte depuse succesiv în decursul secolelor XVIII-XIX.

Preotul vicar patriarhal Ionuț Corduneanu, care a mărturisit emoția deschiderii raclei cu moaștele sfântului domnitor martir, care l-a făcut să retrăiască o pagină de istorie, a anunțat că sfintele moaște au fost așezate după o rânduială specială într-o raclă confecționată din argint aurit la atelierele Patriarhiei Române.

De asemenea, preotul paroh de la biserica Sfântul Gheorghe Nou, dr. Emil Nedelea Cărămizaru, a prezentat lucrarea „Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, apărută în acest an la Editura Basilica, cu binecuvântarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

O procesiune cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, la împlinirea a 220 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni, va avea loc miercurea viitoare, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale.

Traseul este similar celui pe care în urmă cu 80 de ani, în ziua de 21 mai 1934, a avut loc procesiunea solemnă de reînhumare a osemintelor Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica ‘Sfântul Gheorghe Nou’ din București.

Totodată, în lunile iunie și iulie, racla cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu va fi purtată în pelerinaj de o delegație a Patriarhiei Române la cele mai importante biserici ctitorite de el în Țara Românească și în Transilvania.

În ziua de 16 august se va sfinți pictura nouă a bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a Domnitorului Martir, de un mare sobor de ierarhi români și străini și va fi oficiată Sfânta Liturghie din ziua pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni. La eveniment sunt așteptați să participe, potrivit preotului vicar patriarhal Ionuț Corduneanu, înalți ierarhi de la bisericile surori de peste hotare care au avut relații cu Brâncoveanu.

O serie de cercetări arheologice în biserica Sfântul Gheorghe Nou au fost realizate în anul 1932 sub coordonarea istoricului Virgiliu Drăghiceanu, secretar al Comisiilor Monumentelor Istorice, ocazie cu care au fost identificate osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu.

În timpul lucrărilor de consolidare a mormântului voievodal din anul 1985, arheologul profesor Panait I. Panait a coordonat cercetările arheologice.

În perioada 12-15 mai, la solicitarea Patriarhiei Române, Muzeul Municipiului București, prin responsabilul de șantier, arheolog expert dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, arheologul specialist dr. Raluca-Iuliana Popescu și expertul în arheometrie Ingrid Poll, a realizat cercetarea arheologică a mormântului domnitorului Constantin Brâncoveanu de la biserica Sfântul Gheorghe Nou. Echipa de cercetare a fost completată de doi cercetători de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”, din cadrul Academiei Române, dr. Andrei Soficaru și dr. Mihai Constantinescu, care au continuat cercetarea începută în anul 1932 de profesorul Francisc J. Rainer.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/constantin-brancoveanu-deshumat-ce-au-gasit-arheologii-in-sicriul-domnitorului-martir_1441301.html#ixzz31tVL9G9L

La ce folos…?

Publicat pe Actualizat pe

schumacherLa ce folos?!

Ziarele sunt împânzite zilele acestea cu știri despre starea de sănătate a septuplului campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher. Se fac o mulțime de pronosticuri cu privire la starea lui de sănătate, însă un lucru e cert: în momentul de față, ziua de mâine este o necunoscută pentru el. Viitorul lui Michael este incert, iar dacă până acum lupta de ducea pe pista de maşini, Dumnezeu i-a schimbat miza jocului într-o clipită. Acum,  pentru Michael, lupta se dă între viață şi moarte.

În vârstă de 45 de ani, Schumacher a fost in apogeul carierei sale, putând afirma cu certitudine că avea lumea la picioare. Mai mult decât atât, Michael este primul sportiv care a a câştigat peste un miliar de dolari în cariera sa. Luxul a făcut parte din viaţa sa de zi cu zi, iar din punct de vedere omenesc şi cu siguranţă nu i-a lipsit nimic. Tată a doi copii şi soţ, pilot de Formula 1 şi septuplu campion mondial, Michael Schumacher se zbate între viaţă şi moarte. Chiar dacă are la dispoziție o întreagă armată formată din cei mai buni medici din lume, care fac tot ceea ce este omenește posibil pentru a-l salva, pilotul riscă să rămână în stare vegetativă pentru tot restul vieţii. Şi mă întreb acum, la ce folos să cucereşti lumea şi să îţi pierzi sufletul?!

Doar prezentul ne aparţine noua. Astăzi poţi să fii în prima poziţie pe scara socială, poţi să fii cel mai bogat şi cea mai frumoasă, poţi să ai cea mai mare încredere în forţele proprii şi în posesiunile tale, însă la ce folos dacă alergarea ta se rezumă doar la ceea ce este material?! La ce folos să te zbaţi pe această lume doar pentru a-ţi satisface nevoile trupeşti, dacă pleci de aici gol şi cu pumnii plini de  nimic?!

Dragă tinere, mă întreb şi te întreb şi pe tine: la ce folos să îţi compromiţi principiile şi credinţele doar pentru a fii acceptat de societate? La ce folos cursa după bani şi plăceri de moment? La ce folos să îţi umpli sufletul cu gunoiul acestei lumi şi să pierzi din vizor care ţi-este scopul?! Este scris: ‘‘Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.” (Eclesiastul 9:12).

Mai mult de atât, “Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!” (Eclesiastul 1:14), “Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.” ( Eclesiastul 2:8-11).

Sursa: http://www.stiricrestine.ro/2014/01/27/la-ce-folos/

Ca să scrii contra ereziei……

Publicat pe Actualizat pe

Ca sa scrii impotriva ereziei nu trebuie sa fi nici sfant mare, nici mare marturisitor, nici ascet, nici patriarh sau preot, nici nu trebuie sa fii plin de virtuti. Virtutea si sfintenia si marturisirea se lucreaza tocmai prin marturisirea Adevarului, tocmai prin tragerea unui semnal de alarma. Este de bun simt sa dai telefon la politie atunci cand vezi ca in casa vecinului au intrat hotii. Daca cititi Vietile Sfintilor (Sfantul Ioan Hrisostom, Sf Maxim Marturisitorul, Sf Teodor Studitul, Sf Marcu Eugenicul si toti sfintii) o sa observati ca atunci cand aparea o erezie ei reactionau, protestau si chiar rupeau comuniunea daca erezia continua si ereticii nu se pocaiau. De obligatia de a marturisi nu este scutit nici un crestin ortodox. Sfantul nu s-a nascut sfant, el a devenit sfant tocmai prin marturisire, prin faptul ca s-a ridicat impotriva ereziei. Sfantul nu stia despre sine ca e sfant, sfintenia fiind dar de la Dumnezeu. Noi sa facem ceea ce suntem datori sa facem, adica sa tragem semnalul de alarma pentru pericolul panereziei ecumeniste si apoi sa spunem: Slugi netrebnice ce suntem, caci ceea ce eram datori sa facem am facut, nimic mai mult.

Inchei cu aceasta idee minunata: Ca sa marturisesti trebuie sa fii doar crestin ortodox, nimic altceva. “Dogmele Drepte sfintesc pe cei credinciosi.” Sf Ioan Gura de Aur. “Virtutile lipsite de Dreapta Credinta nu duc la mantuire” Sf Ioan Ioan Gura de Aur. ” Viata necurata stramba si Dogmele “(Sf Ioan Gura de Aur) adica cel care duce o viata de pacat, chiar daca este ortodox, pana la sfarsit viata intinata il va duce la eterodoxie, va stamba in mintea lui Adevarul si il va purta in erezie. De aceea cele doua (Viata curata si Dogma Dreapta) merg impreuna.

Atitudinea de a reacctiona la erezie este o atitudine fireasca, normala, de bun simt. Nu este suficient sa ne aratam Ortodoxia, trebuie sa infieram si erezia. Daca aratam ortodoxia fara sa infieram erezia facem jumate de marturisire. Parintii au infierat erezia si pe eretici numindu-i “nebuni” “demonizati” “iude” etc. Dar cu toate acestea nu simteau ura fata de ei, ci pe de o parte fereau pe credinciosi de erezie iar pe de alta era posibil ca si constiinta ereticilor sa inceapa sa lucreze si sa ajunga la Adevar, renuntand la minciuna ereziei. (preot Matei Vulcanescu)

Atitudinea parintelui Matei deranjeaza pe multi, deoarece (cred eu) pe undeva le rascoleste constiinta. Ecumenistii mai “scuturati” stiu ca nu e in regula deloc ceea ce fac si atunci isi inventeaza un intreg sistem care sa ii disculpe, o intreaga sofistica a intorsaturilor de cuvinte prin care ajung sa sustina ca pe noi de despart de eretici doar neintelgeri de limbaj. Astfel ei relativizeaza dogmatica si implicit sustin ca Sfintii Parinti ai Sinoadelor Ecumenice nu intelegeau ce spun – ceea ce-i o hula majora…

Bineinteles, cine nu e de acord cu ei e tratat ca “nu intelege” profunzimea sofisticariei dumnealor – si de aici printre teologi un intreg complex foarte asemanator cu ce se intampla in povestea lui Andersen “Hainele noi ale imparatului”. Insa daca unii pretind ca “alb” poate insemna si “negru” cand le convine lor nu inseamna ca intr-adevar a disparut diferenta intre alb si negru. Inseamna doar ca au pierdut ei busola. Foarte bun exemplul cu Hristos si fariseii. Hristos ne-a invatat nu doar smerenia si blandetea, ci si marturisirea vie si mustrarea greselii, chiar daca aceasta deranjeaza. Iar artificiile de limbaj ale ecumenistilor nu pacalesc pe nimeni – nici macar pe unii eretici care au, in erezia lor, mai multa verticalitate dogmatica decat “ortodocsii”ecumenisti de azi.

Rau am ajuns.

Alexandru Iftime

Sursa:http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/04/

Mă simt trădat

Publicat pe Actualizat pe

isnikaCu durere în suflet, sunt nevoit să fac ceea ce am zis că nu voi face niciodată. Anume, să îmi exprim în spaţiul public nemulţumirea faţă de B.O.R. ca instituţie, să aduc în faţă aspectele negative. Bunele mele intenţii au fost date peste cap de trădarea unor ierarhi şi preoţi, care s-au reunit în rugăciune cu ereticii romano-catolici şi nu numai. Toate site-urile catolice jubilează de succesul acestei acţiuni antihristice. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile, dacă am dreptate să fiu indignat sau nu. Îmi pare rău că printre aceşti noi IUDA sunt preoţi faţă de care aveam un mare respect. Din punctul meu de vedere nu au scuză. Îmi cer iertare, dar nu pot înţelege TRĂDAREA.

La Capela Institutului Romano-Catolic din Iasi a debutat ‘Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestina

Saptamana de Rugaciune a debutat anul acesta la Capela Institutului Romano-Catolic. Aici incepand cu orele 17.00 au fost prezenti reprezentanti ai Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi, printre care amintim: Parintele Arhimandrit Varlaam Merticariu – vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, Pr.Prof.Dr. Gheorghe Popa – decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Conf.Dr. Viorel Sava – prodecanul Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Conf. Dr. Cristinel Tesu – sef de catedra la Facultatea de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Conf.Dr. Gheorghe Petraru – cancelar al Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Lect. Dr. Dan Sandu – directorul Institutului Ecumenic ‘Sfantul Nicolae’. Din partea Bisericii Romano-Catolice, au participat un sobor de preoti in frunte cu Pr.Prof.Dr. Wilhelm Danca, rectorul Institutului Romano-Catolic din Iasi, si desigur au fost prezenti si credinciosi, atat ortodocsi, cat si romano-catolici. Slujba a inceput cu rugaciuni pentru iertarea pacatelor si a continuat cu lecturi biblice si rugaciuni de realizare a unitatii crestine. Toate rugaciunile au fost rostite in comun.

Rugaciunea este cea care aduce intre oameni Duhul lui Dumnezeu, duhul dragostei crestine. Participarea comunitatilor ortodoxe si romano-catolice la ‘Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestina’ demonstreaza deschiderea lor spre dialog ecumenic.

La sfarsitul rugaciunii comune, in cadrul careia s-a citit Parabola Fiului Risipitor, Parintele Gheorghe Popa, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’, a aratat semnificatia celor doi fii din aceasta parabola: ‘Evanghelia ne arata ca iubirea fata de noi este desavarsita si fara conditii. Fiul cel mic la un un moment dat de a se distanta de Dumnezeu Tatal si ii solicita partea lui de avere. Despre ce parte de avere este vorba? A contribuit el cu ceva, pentru ca era tanar la sporirea averii Tatalui? Avea dreptul sa ceara aceasta parte de avere? Evident ca este o solicitare a unui tanar care doreste sa devina autonom si independent. De aceea tatal doreste sa imparta averea, recunoscand de fapt ca aspiratia acelui tanar, acelui copil al sau era legitima. El trebuie sa devina liber pentru ca sa devina responsabil. Si Evanghelia precizeaza ca Tatal le-a impartit averea. Si dupa multe zile fiul se distanteaza de Tatal, pleaca intr-o tara indepartata. Si acolo si-a cheltuit averea. Iubirea fara conditie a lui Dumnezeu fata de noi, se releva in viata noastra prin experienta concreta de viata. Fiul cel mic risipeste averea, adica trece printr-o experienta de viata si la sfarsitul acestei experiente isi da seama ca s-a ratacit, isi da seama ca s-a distantat, s-a separat de orizontul iubirii lui Dumnezeu si de darurile Sale. Fiul ce mic isi perverteste si constiinta sa filiala dar si constiinta sa fraterna si traieste intr-o apsenta de sine. Evanghelia precizeaza, la un moment dat, ca fiul traind in singuratate si mizerie extrema isi vine in fire. Dupa unele traduceri isi vine in sine, isi revine in sine, si isi aduce aminte. Traieste nostalgia unei iubiri pierdute si risipite prin vamile istoriei si doreste sa se intoarca acasa. In momentul in care isi revine in sine, in sinele sau ontologic, descopera ca adevaratul sine sau adevarata sa fire este comunitara. Si atunci traieste sentimentul prezentei parintelui in viata sa, toate amintirile legate de relatia cu el si ca acest sentiment il determina sa se pregateasca sa se intoarca acasa. Insa ce s-a intamplat cu fiul ce mare? Fiul cel mare a ramas acasa langa tatal sau, nu a avut aceleasi dorinte si aceleasi aspiratii, a ramas ascultator, respecta normele morale si sociale ale vietii familiei sale, dar in acelasi timp traieste si el o experienta a distantarii si a pervertirii intr-un fel a constiintei sale si a constiintei filiale si mai precis el intelege gresit atitudinea parintelui fata de fratele sau.’

In aceasta seara, incepand cu orele 17.00, Rugaciunea Comuna va continua la Capela Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi. Omilia de final va fi sustinuta de Pr.Prof.Dr. Wilhelm Danca, rectorul Institutului Romano-Catolic din Iasi. Saptamana de rugaciune ecumenica este centrata anul acesta pe textul de la Ioan capitolul 14, versetele 23-31, in care se vorbeste in primul rand despre pace:’ Pacea Mea Las voua!’

Şi sunt ceea ce sunt

Publicat pe Actualizat pe

omar-khayyamMă dojeniţi ca veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Si ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!

…………………………………………..

Nu judeca pe nimeni, ci cată să-nţelegi.
Eu beau, dar aminteşte-ţi că ai şi tu păcate.
De vrei s-ajungi la pace şi la seninătate,
Apleacă-te asupra durerii lumii-ntregi.

(Omar Khayam)

Eminescu

Publicat pe

GLOSSA-Mihai Eminescueminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău si ce e bine
Tu te întreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te îndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne suna multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpănă a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se cearta,
Tu în colț petreci în tine
Și-ntelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fete,
Vede-n capăt începutul
Cine știe sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o să fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbânda făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, câta-vor iarași
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scena,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimica,
Tu rămâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)

 

Preoteasa – sufletul cald al parohiei în Ortodoxie

Publicat pe Actualizat pe

I.P.S. Binecuvântând familia PreotuluiPreoteasa – sufletul cald al parohiei în Ortodoxie

„Poate  ví se va părea curios de ce acest articol despre preoteasă. Însă, îl găsesc binevenit, mai întâi pentru că se vorbeşte prea puţin despre preoteasă şi rolul ei major în parohie, fiind oarecum eclipsată de prezenţa și autoritatea soţului preot. Apoi, cred că este foarte important ca tinerele fete (sau măcar fecioarele din parohiile noastre ortodoxe) să aibă un motiv în plus să se păstreze curate şi să se pregătească pentru viaţă şi mai ales pentru a fi viitoare preotese, cu un rol decisiv în viaţa parohiei ortodoxe şi a societăţii în general. Nu în ultimul rând, articolul vrea să încurajeze prezenţa delicată a preotesei în parohie, să sprijine tinerele soţii de preot care sunt oarecum descumpănite (sunt tot mai multe divorţuri în rândurile preoţilor) trecând imediat într-o viaţă cu răspunderi majore, cărora simt că nu le fac faţă (uneori şi din vina soţilor care nu le-au pregătit pentru aşa ceva şi mai ales care uită să le sprijine). Aici aş invita la reflecţie pe versetul Sfântului Apostol Pavel care subliniază: „Bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (I Timotei 3, 4-5). Cred că nu întâmplător insistă apostolul pe întâietatea familiei, întrucât aici, în familie, se duce adevărata luptă, aici se pun bunele temelii ale slujirii totale, sincere şi fără menajamente diplomatice şi abia apoi se transmit în rândurile enoriaşilor. Din familia preotului transpare totul în parohie, după cum se spune la noi: „Casa preotului are pereţi de sticlă”. Deci,  acest articol se doreşte a fi o laudă firavă şi o mulţumire pentru „maicile noastre preotese”, prezențe atât de delicate în bisericile noastre, cărăra le sărutăm dreapta discret!” (prof. dr. Gheorghe Butuc)

Cu deosebită bucurie voi încerca să arunc câteva raze de lumină în ceea ce priveşte chipul prezbiterei (dar şi al tinerelor fete care sunt pe cale să devină prezbitere) şi misiunea pe care o are aceasta în Biserica Ortodoxă. Acestei personalităţi eroice i se cuvin multe pentru răbdarea, tăcerea şi pentru delicata ei prezenţă. Femeia, prin Harul lui Dumnezeu, este o prezenţă a jertfei, a devotamentului, a dragostei şi a căldurii, datorită marei cinste care i-a fost dăruită de a fi lângă soţul ei preot. Este adevărat că şi pe tine te-a chemat Dumnezeu spre primirea unei mari cinste, anume spre a deveni soţia şi conlucrătoarea reprezentantului Lui pe pământ.

Dar să vedem comportamentul nostru în ceea ce priveşte această chemare dumnezeiască. Ştii că trebuie să fii puternică, să te caracterizeze pretutindeni şi întotdeauna sinceritatea şi transparenţa, să fii conştientă şi să simţi că trebuie să te mişti în cadrul modestiei şi al smereniei. Tu nu te dăruieşti sinelui tău. Cât de grea este lupta, câtă introspecţie şi rugăciune, câtă rezistenţă, câtă perseverenţă ca să te poţi lupta pentru dobândirea desăvârşirii! Cât de dură este într-adevăr lupta! Trebuie să te dăruieşti dragostei, jertfei în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă, fără limite.

Jertfa ta îţi dăruieşte o bucurie aleasă. Ai puterea de a-ţi chivernisi viaţa, te jertfeşti fără răsplată, te jertfeşti fără plânset, fără geamăt şi înaintezi ignorându-ţi propriul eu. De multe ori, lumea din jurul tău te priveşte cu suspiciune şi duşmănie, pentru că nu acceptă existenţa unor suflete pline de „feciorie”. În multe dintre clipele decisive din viaţa ta, când îţi fuge pământul de sub picioare, când durerea îţi nimiceşte firea sau, mai bine zis, întreaga existenţa, tu îţi găseşt iputerea de a sta dreaptă şi de a duce mai departe sfinţenia misiunii tale creatoare. Este adevărat că eşti conştientă de poziţia ta, de starea ta, iar dictonul „cunoaşte-te pe tine însuţi”, precum şi multa afecţiune vor fi exprimate de gesturile tale.

Chiar entuziasmul (bucuria şi pathosul) care va bate în inima ta va fi lovit de durere în mersul tău, de deznădejde, de suspin, de agonie. Dar tu ştii de fapt că suferinţa aduce bucurie. „Ai ferestrele deschise la lumină”. Toate faptele tale să fie cumpătate şi chibzuite, comportamentul tău să fie precaut şi înţelept, manierele tale să fie admirabile, politicoasă şi încântătoare, declaraţiile tale să fie sincere, gândurile şi ideile tale cumpătate şi pline de raţiune, lipsite de exagerare şi fanatism. Este adevărat că nu-ţi poţi face viaţa aşa cum ţi-o doreşti, însă trebuie să conştientizezi adevărata ta valoare. Nimeni şi nimic nu există fără vreun scop, la fel şi tu.

Lucrurile, însă, nu sunt atât de uşoare, drumul este lung, călătoria obositoare, sfârşitul departe, nevoile sunt foarte multe, încercările vin adesea, cerinţele devin mult prea mari, iar necazurile foarte grele. „Toţi şi toate se grăbesc şi aleargă în casa ta şi în parohia ta, iar tu trebuie să fii exemplul răbdării desăvârşite pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor”. Credinţa ta, aşteptarea ta, rezistenţa ta, puterea ta, curajul tău vor fi încercate deseori. De aceea, viaţa ta, în special astăzi, are nevoie de răbdare.

Să ştii că eşti de o neapărată nevoie lângă soţul tău preot, în parohia ta. Parohia este pentru tine marea ta familie. Contactul zilnic cu enoriaşele din marile oraşe este un pic dificil de realizat, dar tu trebuie să ai capacitatea de a te apropia de celălalt. Are nevoie de tine mult chinuitul om. Trebuie să ai o prezenţă discretă, iar participarea ta la clipele de bucurie şi de întristare trebuie să fie sinceră şi spontană. Prezenţa voastră, a ta şi a soţului tău preot, sunt de multe ori necesare. Te înţeleg, însă, că ai pe umerii tăi această mare misiune în care eşti chemată să te întăreşti pe tine însăţi mai întâi şi apoi să săvârşeşti lucrarea dificilă a parohiei tale. Veţi descoperi (soţul tău preot împreună cu tine) că sunteţi prinşi, în cea mai mare parte a timpului, în vâltoarea grijilor şi obligaţiilor familiale. Trebuie să ştii că principala ţintă a soţului tău este jertfirea. Nu trebuie să uiţi că este om cu slăbiciuni, un om care oboseşte, un om cu eşecuri, că poate uneori se întâmplă să-şi piardă zelul de la început. Tu de multe ori, cu mângâierea ta, îi vei reînsufleţi speranţa şi îi vei aminti de Harul pe care l-a primit pentru drumul iubirii şi al jertfei. Tu vei fi sufletul preotului, dar vei păstra distanţa care te separă de Sfântul Altar. Trebuie să fii cucernică, să îi săruţi mâna, să nu laşi pustiu locul tău din strană la Sfintele Liturghii, să pleci ultima din Biserică pentru că ai o valoare importantă şi necesară în a le inspira curaj şi putere oamenilor care au nevoie de tine.

Câte case nu ascund o mare durere? Tu, prin prezenţa ta, insuflă îndrăznire spre speranţă, fii raza de lumină purtătoare de speranţă. Cu inima şi chipul pline de bucurie vei transmite evanghelia optimismului şi a bucuriei de care are atâta nevoie lumea contemporană. Iar tu, prezbitera de azi, nu uita că eşti „demiurgul” bucuriei familiei tale şi este datoria şi privilegiul tău prin excelenţă de a-ţi forma o bună imagine socială în parohia ta. Cumpăneşte bine marea ta misiune şi păzeşte-ţi sinele de orice pericol moral.

Încearcă să trăieşti libertatea Bisericii pentru a putea răspunde cu aceeaşi măsură minunatei tale chemări. Este îmbucurător faptul că eşti permanent tovarăşă de drum cu Dumnezeu, că eşti sub purtarea Lui de grijă, că eşti şi tu una dintre inimile care vrea să renască şi să se unească cu El. Noi toate, credincioase misiunii noastre, vom duce mai departe lucrarea noastră. Şi trebuie să o ducem mai departe, pentru că este a noastră. Toate putem să o facem, însă numai să ne-o dorim cu adevărat. În calitate de prezbiteră ai funcţia de a dărui din bogăţia inimii tale grija ta faţă de parohie. Uşa casei tale să fie deschisă pentru a te putea găsi cei osteniţi, cei nedreptăţiţi, cei slabi în credinţă, cei bătrâni şi cei bolnavi. Să fii aproape, dar, în acelaşi timp, să păstrezi distanţă. „Să ai nădejde şi credinţă, roagă-te ca să rezişti. Rugăciunea este respiraţia sufletului”.

Să rugăm pe Domnul cu umilinţă şi cu inimă fierbinte să lumineze inimile noastre, să ne dăruiască o viaţă duhovnicească în spiritul ortodox autentic care va spori cinstea înaltei noastre misiuni. Doamne al nostru, Iisuse, învredniceşte-ne pe noi în fiecare zi să ne sprijinim crucea noastră de Crucea Ta, să ne unim suferinţa noastră cu Pătimirea Ta şi aşa să găsim întotdeauna cărarea noastră. Doamne al milei, să nu se stingă candela credinţei, făclia speranţei, tămâia iubirii, ca să putem să trăim adevărata noastră viaţă. În final, toată nădejdea noastră să o punem spre Cea mai înaltă decât cerurile, Mijlocitoarea creştinilor, spre Cea care ţine pe Cel Care ţine toate.

Prezbitera Vasiliki Polyzou, Cugetări despre prezbiteră şi rolul ei, în „Preotul Paroh (Εφημέριος)”, Οctombrie, 2000, traducere din neogreacă de Cătălin Dobri.