Anti-ecumenica

Mă simt trădat

Publicat pe Actualizat pe

isnikaCu durere în suflet, sunt nevoit să fac ceea ce am zis că nu voi face niciodată. Anume, să îmi exprim în spaţiul public nemulţumirea faţă de B.O.R. ca instituţie, să aduc în faţă aspectele negative. Bunele mele intenţii au fost date peste cap de trădarea unor ierarhi şi preoţi, care s-au reunit în rugăciune cu ereticii romano-catolici şi nu numai. Toate site-urile catolice jubilează de succesul acestei acţiuni antihristice. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile, dacă am dreptate să fiu indignat sau nu. Îmi pare rău că printre aceşti noi IUDA sunt preoţi faţă de care aveam un mare respect. Din punctul meu de vedere nu au scuză. Îmi cer iertare, dar nu pot înţelege TRĂDAREA.

La Capela Institutului Romano-Catolic din Iasi a debutat ‘Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestina

Saptamana de Rugaciune a debutat anul acesta la Capela Institutului Romano-Catolic. Aici incepand cu orele 17.00 au fost prezenti reprezentanti ai Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi, printre care amintim: Parintele Arhimandrit Varlaam Merticariu – vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, Pr.Prof.Dr. Gheorghe Popa – decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Conf.Dr. Viorel Sava – prodecanul Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Conf. Dr. Cristinel Tesu – sef de catedra la Facultatea de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Conf.Dr. Gheorghe Petraru – cancelar al Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae – Iasi, Pr.Lect. Dr. Dan Sandu – directorul Institutului Ecumenic ‘Sfantul Nicolae’. Din partea Bisericii Romano-Catolice, au participat un sobor de preoti in frunte cu Pr.Prof.Dr. Wilhelm Danca, rectorul Institutului Romano-Catolic din Iasi, si desigur au fost prezenti si credinciosi, atat ortodocsi, cat si romano-catolici. Slujba a inceput cu rugaciuni pentru iertarea pacatelor si a continuat cu lecturi biblice si rugaciuni de realizare a unitatii crestine. Toate rugaciunile au fost rostite in comun.

Rugaciunea este cea care aduce intre oameni Duhul lui Dumnezeu, duhul dragostei crestine. Participarea comunitatilor ortodoxe si romano-catolice la ‘Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestina’ demonstreaza deschiderea lor spre dialog ecumenic.

La sfarsitul rugaciunii comune, in cadrul careia s-a citit Parabola Fiului Risipitor, Parintele Gheorghe Popa, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’, a aratat semnificatia celor doi fii din aceasta parabola: ‘Evanghelia ne arata ca iubirea fata de noi este desavarsita si fara conditii. Fiul cel mic la un un moment dat de a se distanta de Dumnezeu Tatal si ii solicita partea lui de avere. Despre ce parte de avere este vorba? A contribuit el cu ceva, pentru ca era tanar la sporirea averii Tatalui? Avea dreptul sa ceara aceasta parte de avere? Evident ca este o solicitare a unui tanar care doreste sa devina autonom si independent. De aceea tatal doreste sa imparta averea, recunoscand de fapt ca aspiratia acelui tanar, acelui copil al sau era legitima. El trebuie sa devina liber pentru ca sa devina responsabil. Si Evanghelia precizeaza ca Tatal le-a impartit averea. Si dupa multe zile fiul se distanteaza de Tatal, pleaca intr-o tara indepartata. Si acolo si-a cheltuit averea. Iubirea fara conditie a lui Dumnezeu fata de noi, se releva in viata noastra prin experienta concreta de viata. Fiul cel mic risipeste averea, adica trece printr-o experienta de viata si la sfarsitul acestei experiente isi da seama ca s-a ratacit, isi da seama ca s-a distantat, s-a separat de orizontul iubirii lui Dumnezeu si de darurile Sale. Fiul ce mic isi perverteste si constiinta sa filiala dar si constiinta sa fraterna si traieste intr-o apsenta de sine. Evanghelia precizeaza, la un moment dat, ca fiul traind in singuratate si mizerie extrema isi vine in fire. Dupa unele traduceri isi vine in sine, isi revine in sine, si isi aduce aminte. Traieste nostalgia unei iubiri pierdute si risipite prin vamile istoriei si doreste sa se intoarca acasa. In momentul in care isi revine in sine, in sinele sau ontologic, descopera ca adevaratul sine sau adevarata sa fire este comunitara. Si atunci traieste sentimentul prezentei parintelui in viata sa, toate amintirile legate de relatia cu el si ca acest sentiment il determina sa se pregateasca sa se intoarca acasa. Insa ce s-a intamplat cu fiul ce mare? Fiul cel mare a ramas acasa langa tatal sau, nu a avut aceleasi dorinte si aceleasi aspiratii, a ramas ascultator, respecta normele morale si sociale ale vietii familiei sale, dar in acelasi timp traieste si el o experienta a distantarii si a pervertirii intr-un fel a constiintei sale si a constiintei filiale si mai precis el intelege gresit atitudinea parintelui fata de fratele sau.’

In aceasta seara, incepand cu orele 17.00, Rugaciunea Comuna va continua la Capela Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi. Omilia de final va fi sustinuta de Pr.Prof.Dr. Wilhelm Danca, rectorul Institutului Romano-Catolic din Iasi. Saptamana de rugaciune ecumenica este centrata anul acesta pe textul de la Ioan capitolul 14, versetele 23-31, in care se vorbeste in primul rand despre pace:’ Pacea Mea Las voua!’

Anunțuri

Iubire de oameni dar nu acceptare a ereziei

Publicat pe Actualizat pe

siluanOrtodoxia are marele merit de a înțelege în sens scripturistic noțiunea de ”iubire a vrășmașului”. Dacă evreii, în setea lor de răzbunare au mers până la capăt, au ars trupurile și au aruncat cenușa în mare a celor care i-au prigonit pe drept sau nedrept, au căutat naziști și în gaură de șarpe, ca să se răzbune pe așa zisul ”holocaost” mult exagerat și amplificat de către ”victime”, care de fapt sunt cauza nu efectul, creștinismul a adoptat altă cale, cea a asumării. Unde este răzbunarea milioanelor de victime ale prigoanei creștinilor, prigoană care există și azi? Oare creștinii executați, torturați, ținuți ostatici în Siria, Egipt, Liban, Palestina nu există? Ei există dar nu există răzbunare. Există rugăciune pentru cei de altă religie, există compasiune și milă pentru cei rătăciți. Ce semn mai mare ddragoste poate exista decât rugăciunea? Se roagă sectarii pentru ortodocși? Se roagă evreii pentru ortodocșii creștini? Nu se roagă. Noul Testament este in ruptura cu Vechiul, care opunea violentelor suferite legea talionului: “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, moarte pentru moarte” (Is 21, 24-25).

În epoca noastră există o modă de a propovădui că evreii nu sunt vinovaţi de deicid, că nimeni nu trebuie să se convertească la Creştinism pentru a fi mântuit, că există un dumnezeu care este al tuturor indiferent de religie. Această modă, propovăduita cel mai des de către ecumeniști, aruncă vina morţii lui Hristos asupra romanilor, căutând argumente pentru apărarea iudeilor, argumente găsite oriunde doar în Sfânta Scriptură nu. Sigur, Iisus a fost un evreu prin latura Sa umană, la fel cum prin latura sa divină Iisus este Dumnezeu, Fiul şi Mielul lui Dumnezeu, de-o fiinţă cu Tatăl. Dar asta chiar schimbă ceva ? El a fost evreu, dar nu a fost dintre ei.

 Deci, unde spune Hristos că evreii sunt vinovaţi de deicid ? La Matei 21, 33-45 găsim o pildă, pilda lucrătorilor viei, spusă de către Iisus chiar în Săptămâna Patimilor, tocmai înainte de Patimi. În această pildă Domnul nostru Iisus Hristos le vorbeşte cărturarilor şi fariseilor la templu despre cum un ”Oarecare Stăpân al casei sale”, un om înstărit, avea o vie. El a dat această vie lucrătorilor săi pentru ca ei să muncească la ea şi să aducă rod din ea. Când vine vremea recoltării roadelor Stăpânul viei îşi trimite slugile să aducă recolta, să aducă roada viei. Dar lucrătorii îi ucid pe toţi. Văzând că nu se vor opri Acesta Îl trimite pe Însuşi Fiul Său, crezând că se vor ruşina de el. Dar văzându-L pe Fiul Stăpânului ei îl ucid cu speranţa că vor moşteni via. Drept urmare Stăpânul viei îi pierde pe aceşti răi şi predă via altor lucrători mai vrednici. Astfel se împlinesc Scripturile : «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii nostri». 

Câtă diferență de atitudine. Iată cum înțelege un protestant, convertit ”just for bussines” de la iudaism la protestantism, iubirea aproapelui:

”Aş vrea să am câţiva copaci frumoşi în faţa uşii şi dacă bunul Dumnezeu vrea să mă fericească pe deplin, atunci îmi va acorda bucuria de a vedea şase sau şapte din duşmanii mei spânzuraţi de aceşti copaci. După moartea lor, cu o inimă plină de compasiune, le voi ierta tot răul pe care mi l-au făcut în timpul vieţii. Da, trebuie să-i iertăm pe duşmanii noştri, dar nu înainte de a-i vedea spânzuraţi. Nu sunt răzbunător. Aş vrea să-mi iubesc duşmanii. Dar nu-i pot iubi înainte de a mă fi răzbunat. Abia atunci inima mea se deschide pentru ei. Atâta vreme cât nu te răzbuni, amărăciunea persistă în inimă.”

Heinrich Heine

Ce asemănare poate fi între înțelegerea Sf. Siluan Athonitul a iubirii de vrășmași și înțelegerii lui Toma de Aquino a acestui concept, care în lucrarea sa ”Summa Theologica” spune că, citat aproximativ, ”Trebuie să iubim vrășmașul numai dacă necesitatea o cere” un fel de preambul la ”scopul scuză mijloacele”, axiomă a bisericii apusene medievale, slogan al inchiziției.

„Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmași. Sufletul învățat să se roage de harul lui Dumnezeu iubește și-i este milă de fiece făptură și mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce, și a suferit cu sufletul pentru noi toți. Domnul m-a învățat să iubesc pe vrăjmași. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmași, dar Duhul Sfânt ne învață iubirea, și atunci ne va fi milă chiar și de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine și au pierdut smerenia și iubirea de Dumnezeu. Vă rog fraților, faceți o încercare. Dacă cineva vă ocărăște sau vă disprețuiește sau smulge ce e al vostru, sau prigonește Biserica, rugați pe Domnul zicând: „Doamne, noi toți suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi și întoarce-i spre pocăință!” Și atunci vei purta în chip simțit harul în sufletul tău. La început silește inima ta să iubească pe vrăjmași, și Domnul, văzând dorința ta cea bună, te va ajuta în toate, și experiența însăși te va povățui. Dar cine gândește rău de vrăjmași, acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu și nu-l cunoaște pe Dumnezeu. Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har al lui Dumnezeu desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire. Dacă însă îi ocărăști pe vrăjmașii tăi, aceasta înseamnă că un duh rău viază întru tine și aduce gânduri rele în inima ta; pentru că, așa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune și gândurile rele”. (Mt. 15, 19).

Siluan Athonitul

Desigur, nu toți suntem în măsură să ajungem la această înaltă înțelegere a noțiunii ”iubirii de vrășmași”. Desigur că, mulți, printre care și eu, nu înțeleg cu inima această sintagmă, dar trbuie să ne străduim să percepem iubirea ca ceea ce este, prin prisma Sf. Scripturi și nu emoțional, cum încearcă ecumeniștii să ne convingă. Noi, ortodocșii ne rugăm pentru ”UNIRE” dar unire în ADEVĂR, nu unire administrativă, ne rugăm pentru venirea la Dreapta Credință a tuturor, dar nu negociem ADEVĂRUL.

Ștefan Georgescu

Singur Ortodoxia

Legătură Publicat pe Actualizat pe

arsenie papacioc
Iată ce declară un alt mare părinte al nostru, Arsenie Papacioc despre ecumenism:

……………………………………………………………………………………………….

Va dati seama de ce-au batut catolicii in Ţara Romaneasca. Caci ei aici au batut, n-au batut la greci, n-au batut nici la rusi, au batut la ro­mâni! De ce la acest neam, de ce la aceasta fiinta româneasca! Pentru ca ei sunt falsi si doresc sa distruga ceea ce de fapt i-ar putea distruge pe ei: Adevarul. Iar Biserica Ortodoxa sustine Adevarul!

– Ce sansa dati ecumenismului, parinte? Adica suntem mai apropiati de catolicism decat de protestantism.

– Sa stiti ca sunt discutii istorice. Sunt discutii gratuite. Nu cred! Doar de complezenta, stiti, sa mai discutam, ca sa le lasi impresia ca ne vom uni. Dar e o mare greseala: nu se face nimic. Pentru ca de la Dumnezeu va veni si caderea romano-catolicismului. M-a intrebat cineva, ce parere am despre Papa Ioan Paul al II-lea. I-am spus: este singurul Papa care a demascat romano-catolicismul cel mai mult. Pentru ca, uitati-va, umbla dupa prozelitism, lucru scarbos. Si unde? La români, care sunt crestini! Este evident ca vrea sa stapaneasca lumea!Practic, eu nici nu mai zic ca e Biserica, e un guvern cu numiri clericaliste! Nu accept nici un fel de colaborare ecumenica, nici un fel de inceput, ce sa mai vorbim despre sfarsit… Nu accept sa pastram legatura. Suntem ortodocsi, si o cirta, o iota, daca se cedeaza, s-a cedat tot, pentru ca Hristos vrea de la noi sa ramanem intregi.Dracul, in schimb, vrea sa-i dai o unghie si daca i-ai dat-o, asta inseamna ca nu mai esti stapanul intregului, ci esti doar o parte din intreg, pentru ca Adevarul nu se masoara cu metrul. Ori cedezi mult, ori cedezi putin, e totuna, inseamna ca ai cedat tot.

Asta-i…, nu ne putem juca cu Adevarul, nu accept sa se schimbe ni­mic, nici o iota, nimic! Papii de ce au schimbat insemnarea cu semnul Sfintei Cruci, dogmele, canoanele, considerandu-se fara de nici o gre­seala dupa teoria lor, infailibili, prin ei insisi? Adevaratul crestin este un ascultator desavarsit fata de cele spuse de Hristos, iar Hristos este Ortodox, pentru ca Il cinsteste drept pe Tatal Sau (Ioan 8, 49). Ortodox inseamna a fi drept slavitor, drept cinstitor. Aceasta e parerea mea.

Nimeni nu isi doreste moartea, insa sunt situatii in viata cand e mai bine sa mori decat sa faci compromisuri. Iertati-ma, va rog, insa aici vreau sa il parafrazez pe George Cosbuc, „cu o moarte toti suntem datori,” dar nu-i totuna ortodox sa mori sau ecumenist vandut. Ce ecumenism? Suntem de peste 2000 de ani in Ortodoxie si acum ne-am trezit sa facem plocoane Papei de la Roma! Adevarul e mai presus de toate!

Fratii mei, acum eu nu va vorbesc ca un mare erou, ci ma rog lui Dumnezeu sa ma intareasca in lupta mea de a ramane ortodox. Dar in ceea ce ma priveste, eu asa gandesc, sub nici un chip nu am de gand sa cedez. Fereasca Dumnezeu! Adevarul ramane acolo unde n-ai cedat. Daca unul singur marturiseste Adevarul, acolo e Biserica.Ortodoxia va supravietui prin Adevar. Pentru ca, dragii mei, daca ar fi vorba sa comparam cele de aici cu cele ce urmeaza dupa viata aceasta, e ingrozitor sa te gandesti ca intri dincolo ca un tradator al Adevarului! Ajungi in vesnicia neagra! Nu poti sa renunti nici macar la o „unghie,” este „unghia” mea! Putem sa ne prezentam la Judecata cu ciuntiri, cum vine asta?! Eu sunt ortodox numai cu o mana, nu si cu cealalta?Doar nu o sa murim de mai multe ori, ci doar o singura data! O lupta n-are nici un sens, daca nu este spre o victorie sigura. De aceea trebuie gandita foarte bine strategia luptei. Cand pornesti un razboi, trebuie sa fii sigur de biruinta, iar Adevarul este cel care biruie intotdeauna.

Mărturisiri de credință

Publicat pe Actualizat pe

atanasie-de-limassol“Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul”, interviu mărturisitor cu Mitropolitul Athanasie de Limassol, fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul

Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959 la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea căreia pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.

 În 1982 Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales de clerici şi credincioşi ca mitropolit al Limassolului, fiind înscăunat trei zile mai târziu.

– De ce această vizită sminteşte Biserica?

Cred că vizita Papei în Cipru va provoca anumite probleme de conştiinţă multor creştini evlavioşi. Ar fi fost mai bine să nu vină, deoarece cred că nu ne avantajează cu nimic – până acum nu am văzut nici o intervenţie a Vaticanului în favoarea Ciprului. Deja s-au produs destule nelinişti de care nu aveam nevoie.

– Ne paşte vreun pericol de pe urma acestei vizite?

Nu am spus că ne-ar paşte vreun pericol prin venirea Papei – el nu ne face să ne lepădăm de credinţa noastră sau să ne înstrăinăm de Biserica Ortodoxă. Doar spun că au fost date motive anumitor grupări zelotiste de a ne aduce învinuiri că cedăm uşor, că am renunţat la principiile credinţei ortodoxe, pentru destul de multă lume apărând anumite semne de întrebare. Bineînţeles, Papa a fost chemat de Preşedintele ţării, iar Arhiepiscopul şi-a dat consimţământul.

– Aţi discutat despre vizită în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod?

În cea mai recentă şedinţă, s-a pus problema participării sau neparticipării episcopilor la întrunirile cu Papa. Eu am refuzat participarea la un eveniment despre care nu ştiam nimic; din ziare am aflat că Papa urmează să vină în Cipru.

– Nu ar trebui să existe o comunicare între biserici? Suntem totuşi în secolul 21, în Comunitatea Europeană…

Putem purta un dialog cu oricine, cu atât mai mult cu eterodocşii şi cu cei de alte religii. Dar una este să purtăm dialog, şi alta să-l primeşti pe Papă ca pe un episcop canonic. El, pentru noi, ortodocşii, este eretic, adică rupt de Biserică – deci nu este episcop.

– Din cauza schismei?

De zece secole este despărţit de Biserică şi nu mai este episcop canonic – nu mai are nici o legătură cu realitatea Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Una este să-l accepţi ca episcop canonic şi alta să dialoghezi cu el ca şi cu un eterodox, pentru a-i descoperi adevărul credinţei şi tradiţiei ortodoxe.

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu Papa şi a iniţiat un dialog al bisericilor. După cum am spus, dialogul nu este un lucru rău atunci când are loc în condiţii corecte, dar este greşit să le spunem acestor oameni că îi recunoaştem ca Biserică, că îl recunoaştem pe Papă drept episcop, drept frate în Hristos întru preoţie şi întru credinţă. Acest lucru nu îl pot accepta, pentru că înseamnă că spunem de fapt minciuni, de vreme ce toţi Sfinţii Părinţi au învăţat exact contrariul. Papismul este erezie şi sursă a altor multe erezii care astăzi chinuie întreaga lume. Un Sfânt contemporan, Cuviosul Iustin Popovici, a spus că istoria omenirii a cunoscut trei căderi tragice: a lui Adam cel întâi-zidit, a lui Iuda, ucenicul lui Hristos, şi a Papei, care era cel mai de seamă dintre Episcopii Bisericii, însă a căzut din credinţa apostolică, s-a despărţit de Biserica canonică, antrenând până astăzi în căderea lui o mulţime de oameni.

– Ce părere are Papa despre ortodocşi?

Papa a declarat că suntem o „Biserică incompletă”.

– Dar este un singur Dumnezeu!

Da, Unul este Dumnezeu şi Una este Biserica Lui, de aceea mărturisim în Simbolul de Credinţă „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este Biserica Ortodoxă, nu există mai multe biserici…

– Nu este un act de egoism să considerăm că doar noi suntem Biserica?

Nu este un act de egoism. Atunci când spunem, de exemplu, că italienii nu sunt greci, lucru de altfel adevărat, nu ataci pe nimeni. Dar atunci când îi spun celuilalt: „Nu contează că eşti catolic, pentru că aparţinem aceleiaşi Biserici”, îmi bat joc de el, minţindu-l, atâta timp cât toţi Sfinţii Părinţi ne învaţă că există o singură Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

– De ce Biserica aceasta este Biserica Ortodoxă şi nu cea papală?

Pentru că Biserica Ortodoxă păstrează neclintite credinţa Apostolilor şi experienţa Prorocilor, până astăzi. Papistaşii, din nefericire, după ce s-au rupt de Biserică, au introdus multe învăţături greşite în credinţa lor, au modificat Crezul şi, mai mult decât toate celelalte, l-au ridicat pe Papă la rangul de unic reprezentant prin excelenţă al lui Hristos pe pământ. Papa se consideră infailibil, iar despre cei care nu sunt în comuniune cu el consideră că nu sunt în comuniune cu Dumnezeu. Aceste lucruri sunt oficiale, au fost declarate în sinoadele lor… Când introduci în Simbolul de Credinţă lucruri pe care Sfinţii Părinţi nu le-au scris şi alte învăţături greşite, se cheamă erezie. Asta-i realitatea.

– Ce atitudine are Biserica Ortodoxă faţă de eretici?

O atitudine de iubire. Îl iubim pe Papa, îi iubim pe papistaşi aşa cum iubim pe orice om. Nu îi dispreţuim, nu îi respingem ca persoane, dar nu primim erezia, cacodoxia, rătăcirile lor. Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul.

– Fiecare are adevărul lui…

Tocmai din această cauză şi are loc dialogul: pentru a stabili, pe baza surselor istorice, care dintre biserici a păstrat credinţa şi experienţa apostolică a Sfinţilor.

– Credeţi că dialogul poate da rezultate?

Poate, dacă este corect şi are loc în condiţii corecte. Din nefericire, aşa cum decurge el astăzi, nu dă roade: am tot stat la discuţii atâţia ani şi nu am căzut de acord în mai nimic.

– Fiecare se aude doar pe sine?

Dialogul trebuie întemeiat pe Sfânta Scriptură, cu smerenie şi cu dragoste, cu scopul de a se dovedi adevărul lui Hristos. Astfel, toate ar decurge cu uşurinţă.

– Păi, dialogul nu are loc cu smerenie şi cu dragoste?

Nu ştiu, personal nu particip la dialoguri, dar din cele hotărâte acolo nu am găsit rezultate semnificative.

– O grupare care a editat nişte cărţi împotriva Papei pregăteşte acţiuni de protest…

Nu sunt de acord cu acţiuni de acest fel. Nu trebuie să aibă loc nimic nepotrivit, nepoliticos sau necuviincios. Una e să ne spunem părerea (doar facem parte dintr-o cultură democratică!) şi cu totul altceva este să avem reacţii necuviincioase. Cu îndrăzneală şi înaintea tuturor, declar că nu sunt de acord cu vizita Papei în Cipru, şi din tot sufletul mărturisesc faptul că Papa este eretic, nu este episcop, nu este creştin ortodox – iar aceste lucruri le mărturisesc şi Sfinţii Părinţi. Dacă greşesc, sunt gata să mă las judecat – dar judecat pe baza celor scrise de Sfinţii Părinţi, nu pe baza unei mentalităţi globalizante. Faptul că nu sunt de acord nu înseamnă ca fac neorânduială, nici nu mă scoate în afara Bisericii. […]

Papa spune întotdeauna cuvinte formaliste şi protocolare, aşa cum va spune şi cu ocazia vizitei în Cipru, dar nu va face nimic substanţial, deoarece nu este conducător al Bisericii, ci o persoană politică care nu poate intra în conflict cu un status-quo politic. Oare când a luat Papa apărarea Ortodoxiei? Am avut atâţia cotropitori – când ne-a luat apărarea? Ca să nu spun că sub regimul frankilor am avut de suferit de pe urma Papilor şi a bulelor emise de ei, prin care voiau să ne şteargă de pe faţa pământului. De curând i-am prăznuit pe cei 13 cuvioşi mucenici din Kantara, ucişi din porunca Vaticanului. Am petrecut 400 de ani de robie crâncenă sub franki. A fost mai rău decât sub turci. Dar nu mă întorc în trecut; argumentele împotrivirii mele sunt strict teologice. Iar atunci când am fost hirotoniţi episcopi am făgăduit să păzim credinţa ortodoxă.

– Preoţii care îl vor primi pe Papă nu păzesc credinţa ortodoxă?

Apostolul Pavel a spus ca acela care mănâncă cele jertfite idolilor să nu-l judece pe cel care nu mănâncă. Eu nu-i judec pe cei care vor participa, dar nici nu vreau să fiu judecat pentru că nu particip.

În Duminica trecută s-a citit în biserici o enciclică din partea Sfântului Sinod care pomenea la sfârşit, nominal, toţi episcopii şi mitropoliţii.

Da, am fost de acord să dăm acea enciclică pentru ca poporul să rămână unit cu Biserica, să nu aplece urechea la zeloţii care ar vrea să-i îndepărteze de Biserica canonică. Ceea ce a rămas neclarificat în respectiva scrisoare este faptul că nu suntem toţi la curent şi de acord cu invitarea Papei.

– Din ce motiv credeţi că vine Papa în Cipru?

După cum ştiţi, papistaşii trec printr-o mare criză, datorită scandalurilor care văd acum lumina zilei.

– Pedofilia?

Nu vreau să vorbesc despre asta, dar în fiecare zi presa aduce la cunoştinţă noi amănunte teribile. Nu judec, însă Papa are impresia că este primul şi unicul Vicar al lui Hristos pe pământ, de aceea face misiuni de acest gen.

– Păi, a declarat că face un pelerinaj pe urmele Sfântului Pavel…

– …Atâta doar că Apostolul Pavel nu a circulat cu un automobil blindat de 500.000 de euro, după cum am citit că va fi cumpărat de guvernul cipriot pentru a i se pune la dispoziţia Papei pentru două zile. Eu, personal, am fost scandalizat de această ştire şi am spus că un automobil blindat nu este potrivit Vicarului lui Hristos. Pe criza asta, tot poporul acoperă costurile…

Reprezentanţii oficiali ai Papei au anunţat că vine în Cipru pentru a promova principiile şi valorile umane şi creştine, pentru a păşi pe urmele Apostolului Pavel şi pentru a întâlni Biserica Ortodoxă, cu bune intenţii, în duh de frăţie.

Nu punem la îndoială bunele sale intenţii, măcar să fie aşa; măcar să semene cu Apostolul Pavel şi să întâlnească bogăţia Bisericii Ortodoxe. Îi urăm să se reîntoarcă în Biserica Ortodoxă şi să redevină Episcop Ortodox, aşa cum era înainte de schismă. Acesta este unicul mod de unire care este indicat.

– Care credeţi că sunt dedesubturile?

Vaticanul nu acţionează la întâmplare, nici nu face mişcări naive. Toate vizitele oricărui Papă au scopul de a-l prezenta drept lider mondial al creştinismului. În acest moment, însă, el nici măcar nu este episcop canonic, nu e ortodox, deci nu este în măsură să se prezinte pe sine ca primul dintre episcopi…

– Există interese politice?

Nu cunosc, dar cred că nu vom avea vreun folos politic de pe urma vizitei Papei, ci doar nişte cheltuieli în plus şi multe tulburări în conştiinţele credincioşilor.

– Arhiepiscopul a declarat că cei care nu sunt de acord se aşază pe sine în afara Bisericii.

Nu sunt la curent cu declaraţiile Preafericitului, dar nu cred că cei ce nu sunt de acord cu vizita Papei se găsesc în afara Bisericii. Eu nu sunt de acord, o spun deschis, şi nu sunt în afara Bisericii. Biserica, după cum însuşi Arhiepiscopul subliniază, are un regim democratic; una este să nu fii de acord cuviincios, alta să faci lucruri nepotrivite.

– Care este scopul vieţii dumneavoastră?

Să ne mântuim, să fim aproape de Dumnezeu, să iubim pe Dumnezeu şi pe fraţii noştri.

Interviu realizat de Antigona Solomonidou Drousiotou

Aparut in nr 18 al revistei Familia Ortodoxa

Istoria nescrisă

Publicat pe Actualizat pe

duminica-ortodoxiei

O cronologie mai puțin cunoscută a Ortodoxiei în cel de-al douăzecilea veac

1903 Cuviosul Serafim din Sarov este proslăvit între sfinţi de către Biserica Rusă şi de Ţarul mucenic Nicolae al II-lea.

20 dec. 1908 Adoarme Sfântul Ioan din Kronstadt, prorocind viitoarele pătimiri ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi ale norodului ei.

1918 Odată cu revoluţia bolşevică din Rusia ortodoxă, începe prigoana de 70 de ani a Bisericii, ce a distrus 76.000 de biserici, 1.400 de mănăstiri, 60.000.000 de credincioşi ortodocşi, dintre care 70.000 de clerici şi 30.000 de monahi. Pe lângă acestea, au mai fost distruse 150 de şcoli eparhiale, 54 de seminarii şi 4 academii ecleziastice. A fost cea mai cumplită prigoană din istoria Ortodoxiei.

9 nov. 1920 Sfântul Nectarie din Eghina adoarme întru Domnul, cunoscându-şi dinainte plecarea.

24 ian. 1922 Meletie al IV-lea este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi fusese depus cu o lună înainte din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în bisericile acestora).

1922 Trupele turceşti îi măcelăresc pe grecii şi armenii din Asia Mică. Dintre ei, un milion şi jumătate erau creştini ortodocşi.

1922 Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.

Iunie 1923 Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferinţa Pan-Ortodoxă” de la Constantinopol, de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea vestmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei.

Iulie 1929 În Sinodul Bisericii Greceşti, Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopulos) insistă ca arhiereii prezenţi să iscălească o declaraţie de aprobare a schimbării calendarului şi de condamnare a tuturor celor ce susţin vechiul calendar. 44 de mitropoliţi au fost prezenţi la începerea şedinţei; 13 au părăsit sala, 27 au refuzat să semneze, 4 au iscălit.

Iulie 1935 Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte, şi după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”, la Zurich, în Elveţia, şi este îngropat la Cairo, în Egipt.

1936-1944 Peste 800.000 de sârbi ortodocşi sunt ucişi de către călugării franciscani (romano-catolici) şi de Ustaşii croaţi

1948 Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagoras declara: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice. Trei milioane de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, şi încă câteva sute de milioane sunt protestanţi, catolici şi budişti. Ţelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”.

6 ian. 1964 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întalnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.

7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.

19 iunie 1966 Sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscop al Şanghaiului şi al San Francisco-ului, din sinodul Bisericii Ruse de peste graniţe, adoarme întru Domnul la Seattle, WA. Este unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai veacului nostru.

26 oct. 1967 Patriarhul Ecumenic Athenagora merge la Roma şi se aşază pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu Papa, şi se roagă împreună.

Nov. 1967 Majoritatea monahilor Muntelui Athos se opun cu tărie „ridicării anatemei de la 1054”.

Pastorala de Crăciun 1968 Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).

Feb. 1971
Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.

Iulie 1972 Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a predecesorului său.

Iulie 1972 Sfânta Chinotită a Sfântului Munte emite o enciclică de reluare a pomenirii liturgice a Patriarhului Ecumenic, deoarece „s’a stabilit un nou climat”. Totuşi, în septembrie, mai erau şapte Sfinte Mănăstiri ale Muntelui Athos, care încă nu îl pomeneau liturgic pe Patriarh: Esfigmenu, Karakalu, Simonospetra, Sf. Pavel, Xenofont, Grigoriu, Kostamonitu.

Mar. 1974 Patriarhul Ecumenic Dimitrie impune sancţiuni asupra a 13 monahi, pentru nepomenire liturgică, printre care: arhimandritul Athanasie (igumen la Esfigmenu), arhimandritul Evdochim (igumen la Xenofontos), arhimandritul Dionisie de la Grigoriu şi arhimandritul Andrei de la Sf. Pavel.

1975 Mărturisirea de la Tiatheira, a mitropolitului grec Athenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, declară că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici. Se mai afirmă că „Ideea că masoneria e o religie este una greşită”.

Iunie 1980 Atlanta, Georgia, S.U.A: Arhiepiscopul Iacov (Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord şi Sud) slujeşte o slujba ecumenică fără precedent, împreună cu catolici, protestanţi, baptişti, lutherani, presbiterieni, metodişti uniţi şi chiar cu reprezentanţi ai religiei iudaice.

Iulie/aug. 1983 Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse de peste graniţe, la o adunare din Canada, declară: Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri”, deosebite după credinţă şi felul de viaţă; sau că nu este o Biserică în chip văzut, ci se va alcătui în viitor, când toate „ramurile” sau „sectele” sau „denominaţiunile”, şi chiar religiile, se vor uni într’un singur trup; şi care nu deosebesc preoţia şi tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi împărtăşania ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici înainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau ţin erezia ecumenistă sub chipul dragostei frăţeşti sau al bănuitei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!

Nov. 1987 Patriarhul Ecumenic Dimitrie şi clerul său concelebrează la o misă romano-catolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. Patriarhul nu primeşte, totuşi, ostia romano-catolică.

Oct. 1989 Patriarhul Parthenie al Alexandriei declară din nou că „Mahomed este un apostol al lui Dumnezeu… un om al lui Dumnezeu, ce a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „atunci când vorbesc împotriva islamului sau a buddhismului, nu mă găsesc în înţelegere cu Dumnezeu”.

Sept. 1990 Acordul de la Chambessy, Elvetia: O comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop, mitropolitul Damaschin al Patriarhiei Ecumenice, iscăleşte împreună cu monofiziţii un acord, în care amândouă părţile cad de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV-VII) şi să se unească. Partea ortodoxă este de acord să „ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi. Acordul este urmat de ample proteste din partea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte.

Iulie 1991 Sinodul Patriarhiei Antiohiei implementează o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii depline cu bisericile siriene monofizite. În „Declaraţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuniunea cu iacobiţii. (Monofiziţii sunt corpuri creştine eretice, care s-au despărţit de Ortodoxie în secolul al 5-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Ei cred intr-o singura fire a lui Hristos.)

Mai 1992 O delegaţie a Patriarhului Ecumenic, cu ajutorul politiei, expulzează din Muntele Athos pe monahii ruso-americani ai Bisericii Ruse de peste graniţe, din Schitul Prorocului Ilie, ce nu-l pomeneau liturgic pe patriarhul Vartholomeu. Acţiunea stârneşte numeroase proteste în Grecia, cât şi din partea episcopului Calist al Marii Britanii, de sub Patriarhia Ecumenică.

17-24 iunie 1993 Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici Ortodoxe locale cad de acord cu romano-catolicii că toţi împărtăşesc „…o singură credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că „sunt Biserici surori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvârşită şi deplină”. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei condamna oficial documentul, alături de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte şi de numeroşi teologi ortodocşi.

29 iunie 1995 Patriarhul Ecumenic Vartholomeu îl vizitează pe Papă în Roma, şi „concelebrează o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger loveşte domul în timpul slujbei. Totuşi, Patriarhul nu primeşte ostia binecuvântată de Papă.

9 aprilie 1998 Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei hotărăşte retragerea din Mişcarea Ecumenică

8 octombrie 1998 Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei condamnă Acordurile de la Chambessy, Balamand, cel antiohian, folosirea de către Biserica Finlandei a Pascaliei pe stil nou, teoria ramurilor şi rugăciunile în comun cu eterodocşii, şi se retrage din Mişcarea Ecumenică.

Ianuarie 2002 Papa cheamă toate religiile la Asissi spre a se ruga pentru pacea lumii şi unire. Participă reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor ortodoxe, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au loc două liturghii ecumenice: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine. Cea dintâi include rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi forţelor, şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă înfăţişează unitatea creştină prin împărtăşirea dintr-un potir comun.

30 noiembrie 2006 Papa Benedict al XVI-lea vizitează Constantinopolul, şi participă la liturghia slujită de Patriarhul Vartholomeu stând pe un scaun arhieresc, rostind rugăciunea „Tatăl nostru” şi cântându-i-se „Întru mulţi ani”, ca unui episcop ortodox.

17 mai 2007 Mitropolitul Lavru al Bisericii Ruse din afara graniţelor iscăleşte la Moscova istoricul „Act de Comuniune Canonică”, care uneşte după aproape un veac de despărţire cele două părţi ale Bisericii istorice a Rusiei, împlinind o prorocie a Sfântului Serafim din Sarov.

6 ianuarie 2008 Episcopul Sofronie al Oradiei (Patriarhia Română) concelebrează slujba Aghiesmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului.

25 mai 2008 Într-un gest fără precedent şi care a şocat întreaga lume ortodoxă, Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului (Patriarhia Română) se împărtăşeşte într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor ortodoxe, după o lună şi jumătate Sinodul Bisericii Române emite o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii Ortodoxe, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau aforisirii în cazul neascultării; însă, în acelaşi timp, îl iartă pe Mitropolitul Nicolae pentru gestul său, „luând act de regretul şi pocăinţa sa”.

 Sursa: Blogul Sfântul Munte Athos