Viaţa mea

Tinereţe versus experienţă

Publicat pe Actualizat pe

IPS Teofan binecuvântând_Măn.Ceahlău

Tradiţia creştină ne-a păstrat din cele mai vechi timpuri o vorbă a Parinţilor îmbunătăţiţi în viaţa duhovnicească, a acelor Părinţi retraşi prin mănăstiri, sau în pustie: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”. Să nu călătorească adică, la întâmplare. Ştiind unde merge, să se informeze despre drumul cel mai bun, cel mai drept. Mântuirea nu e o ţintă despre care se ştiu toate şi de către oricine. Drumul spre ea e anevoios, pentru că nu e acelaşi pentru toţi. Este şi un drum mare, al tuturor, dar fiecare trebuie să-şi caute şi să-şi găsească poteca lui, aceea care e numai a lui, şi să-i găsească pe cei care, ca şi dânsul, au încercat-o şi-i pot fi călăuze. (IPS Antonie Plamadeala – Predica la Duminica a XII-a dupa Rusalii – EVANGHELIA INTREBARII ESENTIALE).

Popas pe Vf. ToacaAcest fragment de predică, mi-a amintit de recentul pelerinaj la Mănăstirea Ceahlău, pe care l-am făcut între 5 şi 7 august, împreună cu un grup de prieteni mai tineri. Aici s-a ivit ocazia dezbaterilor asupra traseelor, orelor de plecare etc. Bine înţeles s-au ivit inevitabilele discuţii şi neânţelegeri, mai ales pe fondul oboselii. Pe scurt, s-a plecat noaptea la ora 2:00 din Durău, pe traseul Fântânele, după o odihnă de 2-3 ore la Mănăstirea Durău. La aprox. ora 6:00 eram pe vârful Toaca, de unde am admirat răsăritul. Vestitul efect de piramidă de aici nu şi-a făcut apariţia, cerul fiind parţial înnorat. De aici am mers direct la Sf. Liturghie de la mănăstire (Hramul „Schimbarea la faţă”), unde a slujit IPS Teofan. După slujbă, am coborât spre Durău de data aceasta pe traseul Duruitoarea, un traseu destul de dificil dar deosebit de frumos. Seara la 18:45, am luat autobuzul spre Gura Secului (sat Leghin). Acolo, ne-a ajutat Dumnezeu şi am găsit o ocazie, care ne-a dus până la Sihla. Urmează procesiunea la peştera Sf. Teodora, unde cu greu am rezistat, fiind extrem de obosit, mai ales că nu am apucat să mă odihnesc, fiind şi după 3 zile de „servici” la Biserică. După o odihnă de 3-4 ore la Sihla, am coborât la Sihăstria, unde am participat cu toţii la Sf. Liturghie de acolo, fiind a-II-a întâlnire cu IPS Teofan. Am făcut acest brief, pentru a plasa în context ceea ce vreau să spun.

IMG093

Cu această ocazie, a pelerinajului, s-au unit trei generaţii: cea până-n 30 de ani, cea până în 40 de ani şi cea peste 45 (de unde fac parte şi eu). A fost ocazia perfectă de confruntare a avântului şi entuziasmului tinereţii, versus chibzuinţa şi responsabilitatea experienţei. Nu a fost o confruntare, ci a fost un echilibru de forţe, care a dus la un final fericit, umplându-ne de oboseală, fericire şi folos duhovnicesc. Cred că mersul pe munte seamănă în mare parte şi cu drumul spre mântuire. Oricând se poate întâmpla să cazi, încrederea în sine putând duce la cădere. De aceea vorba aceasta: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” este valabilă şi pentru mersul pe munte.

Cu drag,

Ştefan

IMG106

Anunțuri